Benzema pleacă de la Real Madrid ca o legendă vie: Cifrele fabuloase ale francezului
Dacă Ibrahimovici a încheiat socotelile cu fotbalul, ca jucător, în schimb, Karim Benzema (35 de ani) a luat decizia șocantă de a încheia socotelile cu fotbalul de nivel înalt, după un sezon în care a făcut furori, la Real Madrid: 43 de meciuri, 31 de goluri și 6 pase de gol. Inclusiv duminică seară, în ultima sa apariție în tricoul blanco, francezul a înscris din penalty, în remiza de acasă cu Athletic Bilbao (1-1).
Ajuns la Real, în 2009, de la Lyon, în schimbul sumei de 35 de milioane de euro, Benzema va juca, în noul sezon, la Al-Ittihad Jeddah (Arabia Saudită). El va primi 400 de milioane de euro, în contul unui contract valabil pentru două sezoane. Fostul internațional francez și-a câștigat locul în istoria clubului Real Madrid. Cifrele sale vorbesc de la sine: 648 de meciuri, 354 de goluri, 165 de pase decisive și 25 de trofee câștigate dintre care cinci Ligi ale Campionilor.
Alături de Lionel Messi – care poate ajunge la…