Consecinţele menţinerii României în afara Schengen: Creşterea AUR şi un favor făcut Rusiei ANALIZĂ

Continuarea excluderii României și Bulgariei din zona Schengen afectează atât cele două state, unde există o ascensiune a partidelor eurosceptice, cât şi unitatea UE, dezbinare de pe urma căreia Rusia profită, arată un articol de opine al EUObserver. Părerea este împărtăşită şi de

Simona Halep, anunț despre verdictul în cazul de dopaj: „Am aflat astăzi. Este teribil de dezamăgitor”

După o așteptare interminabilă, Simona Halep spera ca în această săptămână să primească verdictul în cazul de dopaj. Jucătoarea de 31 de ani a anunțat astăzi că acest lucru nu se va întâmpla, o decizie a Tribunalului Sport Resolutions și a ITIA fiind

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, vineri, o vizită în Delta Dunării

Președintele Klaus Iohannis va efectua vineri, 1 septembrie 2023, o vizită în Delta Dunării, cu prilejul Zilei Rezervației Biosferei Delta Dunării, a informat Administrația Prezidențială.  FOTO Aministrația Prezidențială Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Tulcea, cu

Gică Hagi, distrus: Farul, afară din Conference League, după o evoluție dezastruoasă la Helsinki

Manșa retur a play-off-ului Conference League a debutat în această seară cu meciurile celor două formații rămase în competiție, campioana Farul și câștigătoarea Cupei României, Sepsi. Și ambele partide au început identic: cu gazdele de la HJK Helsinki, respectiv Bodo/Glimt marcând în primele

MDLPA: Noi reglementări privind funcţionarii publici

Executivul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă prin care Legea 199/2023 preia echivalarea studiilor de masterat recunoscute de Legea nr. 1/2011 pentru diploma de studii de lungă durată obţinută anterior implementării ciclurilor Bologna, fără a face diferenţa între durata acestora. FOTO Inquam Photos

Mămica Wozniacki încântă la US Open: Daneza fascinează lumea tenisului la New York

US Open are o vedetă surprinzătoare după prima săptămână: Caroline Wozniacki (33 de ani, 623 WTA). Care a revenit pe teren în luna august, la trei ani și jumătate după ce își anunțase retragerea din activitate din motive medicale. Caroline Wozniacki Ea suferă

Ciolacu: Adoptăm OUG privind plata gărzii şi a voucherelor de vacanţă pentru domeniul sanitar

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul adoptă joi ordonanţa de urgenţă convenită cu sindicatele din domeniul sanitar privind unele drepturi salariale, în special plata gărzii şi plata voucherelor de vacanţă. FOTO Inquam Photos „Adoptăm ordonanţa de urgenţă convenită cu sindicatele din domeniul

Iranul șochează: Poza care a dus la suspendarea unui halterofil pe viață FOTO

Iranul l-a suspendat pe viaţă pe halterofilul Mustafa Radschaie Langrudi din cauza unei fotografii în care apare alături de un sportiv israelian pe podiumul unei competiţii în Polonia, a relatat, miercuri, cotidianul Hamschahri, citat de DPA. Dictatorul Ali Khamenei conduce Iranul cu o

Ciolacu cere instituţiilor „să aplice legea cu stricteţe” în cazul controalelor anunțate după exploziile de la Crevedia

Premierul Marcel Ciolacu a cerut instituțiilor abilitate să aplice legea cu strictețe oriunde se găsesc nereguli și să ia măsuri ferme în cazul controalelor desfășurate la nivel național după exploziile de la Crevedia. Potrivit premierului, trebuie schimbată legislația, astfel încât să existe și

Președintele UEFA despre „sărutul interzis“: Cum a catalogat gestul spaniolului Luis Rubiales

Preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, a apreciat, într-un interviu acordat cotidianului L’Equipe, că preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Rubiales, a avut un comportament ”nepotrivit”, când a pupat-o pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso. Aleksander Ceferin În primele sale comentarii referitoare la