Universitatea Craiova, acuzată că a jucat „murdar” înainte de finala campionatului. Oltenii le-au contactat un jucător important
În doar câteva zile, Universitatea Craiova a reușit să-i sufle Universității Cluj atât Cupa României, cât și titlul de campioană.
Fanii clujeni fluieră a pagubă FOTO Facebook
Cei de la Universitatea Cluj o acuză pe Universitatea Craiova de lipsă de fair-play, după ce oltenii au încercat să semneze un jucător al „șepcilor roșii” chiar înainte de meciurile directe.
Președintele celor de la U Cluj, Radu Constantea, a dezvăluit că Edvinas Gertmonas (29 de ani), portarul care a câștigat Trofeul Helmut Duckadam, a fost ofertat de Craiova înainte de cele două ”finale”, soldate cu eventul celor din Bănie.
„L-am întrebat pe Gertmonas și mi-a spus că da, a fost ofertat de Craiova înaintea acestor meciuri. Eu am aflat după jocuri, dar nu am absolut nici un motiv să-l bănuiesc de ceva anume, e profesionist 110%.
De ce nu ne-a…


