„O singură persoană a îndrăznit să-l pună în vârf!”. Spaniolii, uluiți după ce Țiriac și-a ales favoritul în circuit. Nu este Djokovic sau Nadal, nici Federer
Guillermo Vilas rămâne una dintre figurile emblematice ale tenisului sud-american, cu un palmares impresionant: 62 de titluri ATP și patru trofee de Grand Slam. Argentinianul a cucerit Australian Open de două ori, în 1978 și 1979, a triumfat la Roland Garros în 1977 și a câștigat și US Open în același an.
Ion Țiriac Foto/Getty Images
Ion Țiriac a vorbit, de curând, într-un interviu oferit în cadrul turneului de la Madrid, despre valoarea excepțională a lui Vilas, mergând până la a-l numi cel mai bun jucător din istoria tenisului. Declarația a venit din partea fostului mare sportiv român, care astăzi a împlinit 87 de ani.
„Pentru mine, Vilas este cel mai mare jucător din toate timpurile, pentru că avea zero talent. Zero talent!”, a declarat Ion Țiriac.


