Ce studii are Cristi Chivu. „E profesor, nu e doar un jucător cu nu știu câte clase”
Cristi Chivu s-a impus la orice achipă a evoluat, chiar dacă
aceasta s-a numit Ajax, Roma sau Inter. La fel o face și acum, din postura de
antrenor, dominând un vestiar care mustește de vedete. Noul campion al Italiei
are un stil aparte, dovadă fiind și faptul că a terminat o facultate în urma
căreia a obținut diploma de profesor de sport. O titulatură de care este foarte
mândru, conform rectorului Universității de Vest Timișoara, Marinel Pirtea.
Cristi Chivu, un model pentru tineri. Foto EPA EFE
Omul momentul în Italia, după ce a câștigat titlul cu Inter
Milano, are studii superioare, finalizate în perioada în care evolua pentru AS
Roma. Cristi Chivu a absolvit cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport
din cadrul Universității de Vest din Timișoara între 2006 și 2011, susținând
examenul de licență în 2012.

