Scene șocante în fotbalul spaniol: portarul de la Real Zaragoza lovește un adversar după ce a primit cartonașul roșu
În etapa a 37-a din LaLiga 2, divizia secundă din Spania, a avut loc un incident șocant pentru un teren de fotbal.
Momentul în care portarul și-a ieșit din minți FOTO Captură video
În timpul meciului Huesca-Real Zaragoza (încheiat cu scorul de 1-0 pentru gazde), portarul Zaragozei, Esteban Andrada, și-a pierdut cumpătul.
După ce l-a împins pe Jorge Pulido la pământ, Andrada a fost eliminat de către arbitrul de centru.
Portarul nu a apreciat deloc decizia și a decis să-și atace din nou adversarul, lovindu-l și mai tare cu o lovitură desprinsă din sporturile de contact, de data aceasta direct în față!
Confruntarea a escaladat rapid într-o încăierare masivă, care a implicat și băncile de rezerve ale ambelor echipe.

