Bam Adebayo rescrie istoria în NBA: a marcat 83 de puncte într-un meci. Doar Wilt Chamberlain a reușit mai multe!
Datorită celor 83 de puncte marcate marți noapte împotriva formației Washington Wizards (scor 150-129), jucătorul de baschet Bam Adebayo (28 de ani), de la echipa Miami Heat, urcă pe locul doi în topul mai buni marcatori din istoria NBA într-un singur meci, după uriașul Wilt Chamberlain, dar înaintea unui alt gigant, Kobe Bryant.
Bam Adebayo este un jucător puternic FOTO Facebook
Se rescriu cărțile de istorie în NBA, campionatul nord-american de baschet. Statisticienii au fost nevoiți să facă o actualizare.
Locul doi în topul celor mai buni marcatori într-un singur meci este ocupat mai nou de Bam Adebayo, care, cu cele 83 de puncte ale sale împotriva lui Washington, a venit imediat în spatele celor 100 de puncte ale lui Wilt Chamberlain, dar înaintea celor 81 de puncte ale lui Kobe Bryant.
Printre nenumăratele recorduri deținute de Chamberlain, acesta este probabil cel mai faimos din istoria sportului american. Pe 2 martie 1962, Wilt…

