Varianta la îndemână pe care FRF o are pentru înlocuirea lui Mircea Lucescu. De ce soluția Gică Hagi nu este acum luată în calcul
Fostul portar al naționalei, Florin Prunea (57 de ani), confirmă versiunea lansată de „Adevărul” în legătură cu soluțiile pe care FRF le are la dispoziție, dacă Mircea Lucescu (80 de ani), aflat în recuperare după externarea din spital, nu va putea sta pe bancă la barajul cu Turcia, de la Istanbul, pe 26 martie.
Tricolorii, la ultimul Campionat European FOTO Sportpictures
Cum nimeni nu se înghesuie să-și asume misiunea de a-i duce pe tricolori la Cupa Mondială pentru prima oară din 1998 încoace, „eroul de la Cardiff” susține că o soluție internă este la îndemâna federalilor: Ionel Gane (54 de ani). Fostul atacant este unul dintre cei trei secunzi ai lui „Il Luce”. Ceilalți doi sunt Florin Constantinovici (57 de ani) și Leontin Toader (61 de ani), ultimul fiind specializat cu portarii.
Fostul internațional Florin Prunea, 40 de selecții, a venit cu o propunere doar aparent inedită pentru postul de selecționer al României,…



