June 24, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Revenire în forță la Transylvania Open. Simona Halep, prezentă în cadrului turneului care i-a marcat cariera. „Voi fi aici mult timp de acum încolo”

Revenire în forță la Transylvania Open. Simona Halep, prezentă în cadrului turneului care i-a marcat cariera. „Voi fi aici mult timp de acum încolo”

Simona Halep va reveni la Transylvania Open, turneul de la Cluj unde și-a încheiat cariera în 2025, după meciul cu Lucia Bronzetti.

Simona Halep Foto/Instagram

Ea va îndeplini rolul de ambasador onorific al competiției WTA 250, acceptând invitația organizatorilor. Fosta lideră mondială a explicat de ce a luat această decizie, evidențiind legătura specială pe care o păstrează cu turneul și cu fanii români.

„Chiar dacă e un pic prea frig, mă bucur să revin la Cluj și să îi reîntâlnesc pe oamenii dragi. A fost un an plăcut, de odihnă totală, pentru că am simțit nevoia. Eram epuizată, după toată cariera, dar acum sunt proaspătă, simt că îmi doresc să revin pe lângă tenis, cât mai mult, și mă bucur că pot să încep, fiind la Transylvania Open, locul unde am oprit tenisul.

„Vreau să continui pe acest drum!”

Sunt amintiri plăcute, a fost un moment dificil, dar și plăcut, pentru că simțeam că nu mai pot….

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *