Guvernul se reunește în ședință: decizii-cheie pentru telemedicină, examenele medicilor, accizele pentru tutun și protecția patrimoniului cultural
Guvernul se va reuni vineri, 30 ianuarie, într-o ședință în care vor fi abordate mai multe proiecte de lege și ordonanțe, vizând domenii esențiale precum sănătatea, fiscalitatea, transporturile, patrimoniul cultural și fondurile europene.
Ședință de Guvern FOTO: gov.ro
Printre principalele teme se numără clarificarea cadrului juridic al telemedicinei, prin modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, astfel încât serviciile medicale furnizate la distanță să fie reglementate diferențiat, în funcție de specialitate și tipul serviciului.
De asemenea, examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist va avea, începând cu sesiunea din semestrul II 2026, subiecte unice pe țară pentru fiecare specialitate, potrivit Agerpres.
Executivul va discuta și modificarea normelor Codului Fiscal privind stabilirea accizelor pentru tutunul pentru mestecat și tutunul pentru prizat,…


