Albion Rrahmani se întoarce în România. Mesajul atacantului înainte de Universitatea Craiova – Sparta Praga
Sparta Praga vine pe „Ion Oblemenco” pentru duelul din Conference League, programat la ora 19:45, iar Albion Rrahmani revine pe un stadion care i-a schimbat cariera.
Albion Rrahmani se întoarce în România | FOTO Profimedia
Pentru vârful de 25 de ani, partida are o încărcătură emoțională puternică. Exact aici, la Craiova, a debutat în forță în fotbalul românesc, când purta tricoul Rapidului. În primul său meci la giuleșteni, într-un thriller de 4-3 în fața lui FCU, atacantul a înscris o dublă și s-a făcut remarcat instant.
Rrahmani revine în SuperLiga
La un an și jumătate distanță după acea seară memorabilă, Rrahmani revine în Bănie într-un alt context, dar cu aceleași trăiri intense. Înaintea duelului din etapa a 5-a a Conference League, kosovarul a vorbit despre perioada sa de la Rapid și despre emoțiile reîntâlnirii cu stadionul care i-a lansat ascensiunea.
„Este mereu bine când marchezi, mai ales pentru…



