Grupa României la Mondial: variantele care pot schimba destinul tricolorilor
FIFA a anunțat, marți seară, componența oficială a urnelor pentru tragerea la sorți a Campionatului Mondial, programată peste 10 zile, și a clarificat regulile care vor guverna distribuirea echipelor la turneul final din 2026.
România nu poate deschide Mondialul din 2026 | FOTO Facebook
Una dintre prevederile confirmate de forul mondial vizează partida de deschidere. FIFA a stabilit că meciul inaugural va fi jucat de Mexic, națională aflată în urna a 3-a. Prin urmare, dacă România își va câștiga locul la Mondial prin baraj, nu va putea repeta scenariul de la EURO 2016, când a deschis turneul final.
Mexic, repartizată automat în Grupa A, va întâlni în primul meci una dintre echipele din urna a 3-a, cu singura excepție a statului Panama, deoarece ambele reprezintă zona CONCACAF.
Europa rămâne singurul continent permis să trimită maximum două naționale în aceeași grupă, dat fiind numărul ridicat de participante, și anume 16…


