Presa străină, șocată de situația Soranei Cîrstea la US Open: „Astfel de povești nu se termină bine”
Sorana Cîrstea a devenit subiect de presă internațională după ce a anunțat că trofeul cucerit recent la Cleveland i-a fost furat din camera de hotel în care era cazată la New York, în timpul US Open.
Sorana Cîrstea a rămas fără trofeul câștigat la Cleveland FOTO: Arhivă
După un început promițător înainte de US Open, când a câștigat turneul de la Cleveland, Sorana Cîrstea a avut parte doar de dezamăgiri la New York. Pe teren, a pierdut dramatic în turul al doilea la simplu, contra Karolinei Muchova, într-un meci considerat unul dintre cele mai bune ale sezonului. La dublu, alături de Anna Kalinskaya, a fost eliminată din primul tur.
Însă necazurile nu s-au oprit aici. Românca a anunțat pe Instagram că i-a dispărut din camera de hotel trofeul câștigat la Cleveland, un obiect lipsit de valoare materială, dar extrem de important pentru ea. „Trofeul nu are valoare materială, dar are o valoare sentimentală uriașă pentru…


