Cristi Chivu, în mijlocul unui război civil la Inter. „Planul este clar: bani în loc de pasiune, marionete în loc de fani”
Cristi Chivu a debutat în Serie A, în această seară, pe
banca lui Inter Milano, contra lui Torino, partidă care se dispută la această
oră. Însă lucrurile nu au stat roz pentru antrenorul român și echipa sa, suporterii
nerazzurilor fiind în conflict deschis cu conducerea clubului.
Fanii lui Inter, în război cu conducerea clubului. Foto corriere.it
Ultrașii au anunțat că intră în grevă pe termen
nedeterminat, din cauza prețurilor mari ale abonamentelor, dar mai ales a
faptului că reprezentanții grupării din Milano refuză reînnoirea abonamentelor
pentru fanii certați cu legea.
Curva Nord și-a anunțat oficial intenția de a părăsi
stadionul pentru meciul cu Torino și de a proceda la o grevă și la următoarele
partide de pe teren propriu: „În timp ce
Inter se pregătește să-și reia campionatul, noi, fanii săi, suntem obligați să
ne confruntăm cu un alt sezon marcat de abuzuri, interdicții și restricții.
Campania de…


