Giuleștiul are un noul idol: francezul Baroan a reușit o dublă la debutul pentru Rapid
FC Rapid București este noul lider al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-1 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a patra.
Antoine Baroan a „decolat” în Giulești FOTO Facebook Rapid 1923
Intrat la pauză, francezul Antoine Baroan (25 de ani) a reușit o dublă, în minutele 60 și 69. Pentru moldoveni a punctat un alt francez, Hervin Ongenda, din lovitură liberă, în minutul 84.
La final, Baroan a fost chemat la galerie și i s-a scandat numele. Cel mai aplaudat a fost ivorianul Kader Keita (24 de ani), omul care face tot jocul echipei lui Costel Gâlcă (53 de ani) la mijlocul terenului.
După acest rezultat, Rapid este lider, cu 10 puncte, la fel ca Universitatea Craiova și ca Farul Constanța. Are un golaveraj mai bun, 7-2, comparativ cu al rivalelor (11-7, respectiv 8-5). FC Botoșani este pe locul 6, cu 5 puncte.
La finalul jocului, Le Grozavu (57 de ani), antrenorul oaspeților,…


