February 19, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Mircea Lucescu a trecut pe la chirurgie estetică, înainte să împlinească 80 de ani

Mircea Lucescu a trecut pe la chirurgie estetică, înainte să împlinească 80 de ani

Mircea Lucescu a asistat luni seară la jocul dintre Dinamo și FC Botoșani, care a încheiat runda a doua din Superliga de fotbal. S-a terminat 0-0. 

Mircea Lucescu n-a fost impresionat de meciul de pe Arcul de Triumf

La final, în parcare, „Il Luce” și-a spus părerea despre joc: „Anost meciul. Este abia etapa a doua a campionatului, nu pot să cer foarte mult de la ei, mai ales din punct de vedere al jocului. Ar fi trebuit ca această echipă, mă refer la Dinamo, să fi avut mai mult timp la dispoziție, sunt jucători veniți din toate colțurile lumii, jucători noi, nu se poate să creezi peste noapte o echipă care să aibă relații de jocuri și să ajungă la finalizare”.

Antrenorul tricolorilor a surprins cu plasturii pe care îi avea pe față. Unul se afla sub ochiul stâng, iar celălalt era plasat în dreptul perciunilor, pe partea dreaptă. Explicația este că tehnicianul și-a cauterizat alunițele și protejează zonele afectate cu…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *