FCSB, la prima victorie în noul sezon al Superligii. Florin Tănase a salvat campioana
După o serie de rezultate slabe – 1-1 cu Hermannstadt și 1-2
cu andorrezii de la Inter Club – FCSB a obținut primul succes în
Superliga, trecând de Petrolul, la Ploiești.
Florin Tănase a adus campioanei prima victorie din Superliga în acest sezon. Foto Facebook FCSB
Campioana a învins la limită, 1-0, într-un meci din etapa a
doua a Superligii de fotbal. Prima victorie a campioanei în acest campionat a
fost adusă de golul marcat de Florin Tănase (75), care a reluat cu umărul
centrarea lui Ionuţ Cercel.
Petrolul s-a prezentat bine în prima repriză, însă
roș-albaștrii au fost cei care au trecut pe lângă deschiderea scorului, mingea
șutată de David Miculescu lovind bara porții ploieștenilor (11). Cea mai mare
ocazie a gazdelor s-a consemnat în minutul 33, după o greşeală a fundaşului
Mihai Popescu, dar portarul Ştefan Târnovanu a apărat şutul lui Tommy Jyry.
Ocazii după pauză
În repriza secundă, FCSB a preluat frâiele…


