S-a aflat pe cine avantajează noua Lege a Sportului
Noua Lege a Sportului, care ar fi ajutat la promovarea în Superligă a două branduri mari din fotbalul românesc, CSA Steaua și CS Dinamo, este, de fapt, cu dedicație pentru altcineva. Inițiativa a uluit pe toată lumea prin rapiditatea cu care a trecut prin comisii și azi ar fi trebuit să fie supusă votului în plenul Parlamentului. Inițiată de 30 de pesediști, printre care și Elisabeta Lipă, legea l-ar avea în spate pe pesedistul Alfred Simonis.
Camera Deputaților, locul unde se votează legile
Modificarea Legii Sportului a avut un scop precis: deblocarea situației juridice a clubului Știința Poli Timișoara!
Noua entitate de pe Bega, creată prin asocierea Consiliului Județean Timiș cu Universitatea Politehnica, ar fi fost principala beneficiară a schimbărilor propuse în Parlament. Surse politice consultate de GSP susține că inițiativa a pornit 100% din Timișoara, tocmai pentru a permite înregistrarea și finanțarea acestui club…



