Istvan Kovacs are mare trecere și la FIFA. Meciul de gală pe care-l va conduce la Cupa Mondială a Cluburilor
Istvan Kovacs și-a câștigat respectul în cadrul UEFA, care
l-a convocat la cele mai tari meciuri din Liga Campionilor în sezonul recent
încheiat, totul culminând cu finala competiției, dată pe mâna românului. Acum,
și FIFA își arată aprecierea față de arbitrul din Carei, delegându-l la cel mai
tare meci din prima etapă a grupelor, la Cupa Mondială a Cluburilor (14 iunie –
13 iulie 2025).
Istvan Kovacs va conduce un nou meci al celor de la PSG. Foto EPA EFE
El va arbitra întâlnirea dintre PSG și Atletico Madrid, duel
stelar, programat duminică, de la ora 22.00. Istvan Kovacs va fi ajutat de Mihai
Marica și Ferencz Tunyogi, la linii, al patrulea oficial urmând să fie uruguayanul
Gustavo Tejera. Meciul se va juca pe Rose Bowl, stadionul pe care va debuta
Cristi Chivu la Inter (cu Monterrey) și unde România câștiga trei meciuri la
Campionatul Mondial din 1994.
PSG, deținătoarea Ligii Campionilor, s-a întâlnit în acest
sezon al…



