Radu Drăgușin a rămas fără antrenor. Postecoglou, dat afară de Tottenham, chiar dacă a câștigat Europa League
Ange Postecoglou a fost demis astăzi de Tottenham, clubul la
care evoluează Radu Drăgușin. Sub comanda antrenorului de 59 de ani, londonezii
au avut parcursuri diametral opuse în Premier League, unde s-a clasat pe locul
17, primul deasupra liniei de retrogradare, și în Europa League, pe care a
câștigat-o.
Ange Postecoglu își ia rămas bun de la Radu Drăgușin. Foto Facebook Tottenham Hotspur
Pentru șefii clubului, a contat mai mult chinul din campionat
decât trofeul european obținut după 17 ani de secetă și calificarea în ediția
următoare de Liga Campionilor. Astfel, australianul își face bagajele, chiar
dacă voia să continue pe banca lui Tottenham: „Nu simt că mi-am încheiat treaba aici. Sper din tot sufletul ca acest
trofeu să schimbe modul în care este perceput acest club. Nu poți controla ce
cred alții despre tine, dar ce simți tu este cel mai important”, spunea
acesta în urmă cu câteva zile.
Conform Daily Mail, marele…



