Naționala masculină de handbal a României are șansa calificării la Euro. Meci decisiv programat mâine, la Constanța
Selecționerul echipei naționale de handbal masculin a României, George Buricea, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că a făcut toate calculele și cu o victorie în meciul cu Portugalia, penultimul din cadrul Grupei a 8-a, prima reprezentativă este calificată în proporție de 99% la Campionatul European din 2026.
Conferința de presă de dinaintea jocului, cu selecionerul Buricea în centru
„Băieții au fost foarte implicați în aceste zile de când ne-am întâlnit. Sunt concentrați și dornici să obțină un rezultat bun. Nu vor să lase să treacă o oportunitatea de a merge din nou la un Campionat European pentru că nu te întâlnești de multe ori în viață cu ea. Jucăm cu o națională care a terminat în primele patru din lume și chiar dacă nu vine cu toți jucătorii poate oricând să formeze nu doar o echipă, ci două sau trei.
Am făcut toate calculele posibile și cu o victorie, deci cu 2…


