Carlo Ancelotti, out de la Real Madrid, după o ședință de două ore. Cine va prelua echipa pentru o nouă eră
Chiar dacă mai are contract cu Real Madrid până în vara
anului 2026, Carlo Ancelotti va pleca de la gruparea spaniolă la finalul acestui
sezonului. Antrenorul de 65 de ani a fost acuzat de conducerea clubului că nu a
reușit să gestioneze perioada dezastruoasă prin care trece echipa, dar și că a
pierdut vestiarul.
Don Carlo Ancelotti se pregătește să-și facă bagajele la finalul sezonului. Foto EPA EFE
După 1-2 cu Valencia în campionat, Real Madrid a fost zdrobită
de Arsenal, 0-3 în prima manșă a sferturilor de finală din Liga Campionilor.
Președintele Florentino Perez a convocat o ședință de urgență în care a fost
discutat viitorul lui Ancelotti, alături de ceilalți membri ai consiliului
director.
Conform madrid-barcelona.com, s-a luat în discuție demiterea imediată
a tehnicianului italian, dar, în cele din urmă, la finalul întâlnirii de două
ore,”Galacticii” au decis ca Ancelotti să părăsească echipa la vară, chiar…


