June 30, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Cum se simte Mircea Lucescu după operație și câtă energie are înaintea debutului în preliminarii Cupei Mondiale de fotbal din 2026

Cum se simte Mircea Lucescu după operație și câtă energie are înaintea debutului în preliminarii Cupei Mondiale de fotbal din 2026

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu (79 de ani), se simte „mult mai bine decât înainte de operația” la șold suferită la finalul lunii ianuarie, a afirmat, marți, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (40 de ani).

Mircea Lucescu are 79 de ani

Recuperarea lui Mircea Lucescu merge foarte bine, cred că l-ați și descoperit. Cred că are toate abilitățile, așa cum le avea pe teren, pe bancă și acum ca selecționer. E într-o formă maximă, foarte dedicată acestei misiuni pe care o avem.

După ce treci printr-o operație, ai nevoie de tot felul de sesiuni de fizioterapie, kinetoterapie și pe care, bineînțeles, trebuie să le facă oricine care trece printr-o intervenție chirurgicală. Dar în momentul de față, cred că și-a revenit și chiar se simte chiar mult mai bine decât înainte de operație. Altfel nici nu ar fi trecut prin această intervenție”, a declarat astăzi…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *