Surpriză uriaşă la Cluj. Universitatea lui Neluțu Sabău, învinsă de codașa FC Botoşani
Universitate Cluj a dominat aproape tot sezonul regulat, dar
pierde din turație tot mai mult pe final. Băieții lui Neluțu Sabău au pierdut
astăzi surprinzător contra lui FC Botoşani 0-1, în etapa a 29-a din Superligă.
Neluțu Sabău nu reușește să-i trezească pe elevii săi. Foto Facebook FC Botoșani
Aflate la poli opuşi ai clasamentului, cele două echipe s-au
anulat reciproc. Gazdele au trimis în bară, prin Chipciu, în minutul 44, pentru
ca imediat după pauză, în minutul 48, Fabry să rateze dintr-o poziţie foarte
bună, şutând pe lângă stîlpul porţii lui Anestis, scrie news.ro.
Clujenii pot pica pe locul 4
Lovitura de teatru a venit în minutul 80, când patru jucători
ai oaspeţilor au pornit pe contraatac, Zoran Mitrov a condus foarte bine mingea
şi a pasat perfect pentru finalizarea excelentă a lui Enzo Lopez. A fost
singurul şut pe spaţiul porţii pentru echipa lui Leo Grozavu, care a reuşit o
victorie uriaşă pentru…

