FCSB și-a aflat adversara din optimile Europa League. A picat fix cu cine și-a dorit
FCSB s-a calificat în optimile Europa League, după ce a eliminat-o
pe PAOK Salonic cu 4-1 la general, în play-offul competiției. Campioana României și-a
aflat astăzi adversara cu care se va bate pentru accederea în sferturile de
finală.
FCSB, performanță de excepție în Europa League. Foto Facebook FCSB
Tragerea la sorți desfășurată la Nyon a scos în calea FCSB
pe Lyon, una dintre cele două formații pe care știa deja că le poate întâlni. Atât patronul Gigi Becali, cât și majoritatea fanilor roș-albaștrilor voiau ca francezii să fie următorii adversari, Frankfurt fiind considerată prea puternică pentru campioana României.
Meciurile se vor disputa pe 6 și 13 martie, primul la București, iar returul la Lyon.
Lazio, Athletic Bilbao, Manchester United, Tottenham,
Eintracht Frankfurt, Lyon, Olympiakos și Rangers s-au calificat direct în
optimi, după ce au ocupat primele 8 locuri în clasamentul grupei Europa League.
Lor li s-au…



