Visul frumos s-a încheiat pentru Jaqueline Cristian la Australian Open. Două înfrângeri dureroase în câteva ore
Jaqueline Cristian, singura româncă rămasă pe tabloul de
simplu la Australian Open, a părăsit și ea competiția. Sportiva noastră a fost
învinsă de germanca Eva Lys cu 4-6, 6-3, 6-3, sâmbătă dimineață, la Melbourne,
în turul 3 și a ratat șansa de a juca în optimi.
Jaqueline Cristian s-a oprit în turul 3 la Australian Open. Foto EPA EFE
Chiar dacă nemțoiaca se află în spatele său în clasamentul
WTA, Jaqueline Cristian a suferit a patra înfrângere din tot atâtea întâlniri
cu Eva Lys. Culmea, toate după ce a câștigat primul set. Scenariul s-a repetat
și acum, jucătoarea de 26 ani (82 WTA) s-a înclinat după două ore și 25 de
minute în fața tenismenei care a intrat pe tabloul principal din postura de
”lucky loser”.
Dacă balanța erorilor neforțate a fost destul de echilibrată
(48 Lys, 46 Cristian), germanca a fost net superioară la capitolul winners, cu
34-16.
Jaqueline, plus 100 de puncte în clasamentul WTA
Lys…



