Bogdan Stelea a rămas corigent la școală. Materia care i-a dat mari bătăi de cap este una luată peste picior
Fostul mare portar Bogdan Stelea, în vârstă de 57 de ani, s-a întors recent la școala din București în care a învățat, pentru a duce donația promisă de pe urma meciului de adio al Generației de Aur.
Stelea, în apogeul carierei FOTO Getty Images
Stelea a învățat la Școala nr. 6 din Băneasa, unde avea mari probleme cu prezența dn pricina antrenamentelor de fotbal. Deși iubește să facă sport, Stelea a rămas corigent la această materie, una căreia acum i se tot reduc orele în instituțiile de învățământ.
„Sunt mulți tineri care fac mișcare. Eu am astfel de prieteni, mai tineri, care fac mișcare. Dar am senzația că o problemă cu ce se întâmplă în școli. Orele de educație fizică sunt puține și nu sunt obligatorii. Iar pentru copii e mai atractiv să stea pe telefon decât să facă mișcare. Și nu e în regulă deloc.
Pe vremea mea, puteai rămâne repetent din cauza sportului. Eu am fost corigent la sport de două…



