June 12, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Eduard Hellvig, fostul șef al SRI, la moartea lui Duckadam: „Atunci a devenit mit, iar prin tot ce a urmat s-a țesut povestea”

Eduard Hellvig, fostul șef al SRI, la moartea lui Duckadam: „Atunci a devenit mit, iar prin tot ce a urmat s-a țesut povestea”

Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de Informații, a postat pe contul său de X un mesaj despre Helmut Duckadam. „Ne-a unit pe toți mai mult decât știam”, a transmis acesta.

Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani Foto: Arhivă

Helmut Duckadam a fost incinerat miercuri, având loc o ceremonie
restrânsă la care au participat doar familia și apropiații. Marele portar a
fost decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis, cu Steaua României, în grad
de cavaler.

Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de Informații, a postat pe contul său de X un mesaj aparte la moartea fostului mare portar al Stelei.

Helmut Duckadam mai reușește o paradă imposibilă: îi unește
la căpătâi pe fecesebiști și pe steliști, apărând și cea de-a cincea lovitură,
de acolo de sus
”, a scris acesta, care a mai adăugat: „Helmut Duckadam pleacă la
viața veșnică de pe Arena Națională, nu din vreo parohie…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *