Momente de groază la Fiorentina – Inter. Edoardo Bove, inert pe gazon, în timp ce colegii săi au început să plângă
Partida dintre Fiorentina și Inter Milano a fost întreruptă în
minutul 17, la scorul de 0-0, după ce fotbalistul gazdelor Edoardo Bove și-a
pierdut conștiența, s-a prăbușit pe teren și a rămas nemișcat, fără să fie
implicat în vreun duel.
Imediat, jucătorii și arbitrul au făcut semne disperate
către medici, cărora le-au cerut intervenția de urgență. Doctorii au apărut
rapid pe gazon, iar jucătorii celor două echipe și staff-ul Fiorentinei au
format un ”zid” în timp ce lui Edoardo Bove i se acorda primul ajutor.
Clipe de groază pe stadionul din Florența Edoardo Bove. Foto Getty images
Mijlocașul a fost apoi urcat în ambulanță și transportat de
urgență la spital, mai mulți jucători ai Fiorentinei fiind surprinși plângând,
temându-se de o tragedie.
Fotbalistul a fost stabilizat
Partida a fost întreruptă și va fi reluată zilele următoare,
oficialii din Serie A anunțând: ”Meciul
nu va fi reluat și a…


