May 26, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Mircea Lucescu, un titan: e doar al doilea selecționer cu o asemenea performanță din 2020 încoace

Mircea Lucescu, un titan: e doar al doilea selecționer cu o asemenea performanță din 2020 încoace

Mircea Lucescu (79 de ani) e cel mai mare antrenor român aflat în activitate, însă partidele din Liga Națiunilor ne-au arătat că, inclusiv cu „bagheta sa magică“, la națională mai e mult de lucru!

Mircea Lucescu. FOTO: Arhiva Adevărul

Pentru că a fost o diferență foarte mare, între ce a arătat prima reprezentativă cu Kosovo (3-0), la Priștina, și trei zile mai târziu, pe Stadionul Steaua, în confruntarea cu Lituania (3-1). Ambele meciuri au fost câștigate, însă nu poate exista termen de comparație între ele din punct de vedere calitativ.

Chiar și așa, rezultatul final e cel care contează și, cu maximum de puncte, România și-a respectat statutul de favorită la câștigarea grupei și la promovarea în Liga B. Acest debut perfect în noua ediție a Ligii Națiunilor a adus și o performanță notabilă pentru tricolori. Din 2020 încoace, e doar pentru a doua oară când prima reprezentativă începe o campanie cu două victorii….

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *