Burleanu, cerul e limita: șeful FRF își continuă ascensiunea în sportul românesc. Noua lui funcție
În martie 2014, la doar 29 de ani, Răzvan Burleanu ajungea șeful fotbalului românesc, venind, practic, de nicăieri. Astăzi, la 40 de ani, omul numărul 1 de la Casa Fotbalului a mai înregistrat o victorie importantă. Semn că în România e nevoie mare de un manager de talia președintelui FRF. Nu doar în fotbal, ci în întreg sportul românesc.
Răzvan Burleanu. FOTO: Arhiva Adevărul
Potrivit Agerpres, în cadrul scrutinului de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a fost reales Mihai Covaliu (46 de ani) în funcția de președinte. Rezultat previzibil, de altfel, având în vedere că acest an olimpic a fost, per ansamblu, unul reușit pentru România. Mai mult decât atât, Covaliu n-a avut vreun contracandidat, așa că realegerea sa a fost o simplă formalitate.
Surpriza a venit după ce Adunarea Generală a votat pentru desemnarea celor trei vicepreședinți ai COSR. Pentru că un loc a fost ocupat de Răzvan Burleanu. Acesta va deține,…


