Hagi, promotor agresiv al lui Ianis, combate nepotismul la propriul său club: cazul care arată exigența sa
Cine a urmărit comportamentul lui Gheorghe Hagi (59 de ani), în ceea ce îl privește pe Ianis (25 de ani), a remarcat încercările unui părinte subiectiv de a-și „băga“ copilul cât mai în față, ba la nivel de club, ba la echipa națională.
Gheorghe Hagi, omul numărul 1, la Farul Constanța. FOTO: Facebook
Comentând această situație, fostul mare fotbalist, Marcel Răducanu (69 de ani), stabilit în Germania dinainte de ’89, a avut câteva observații pertinente, anul trecut: „De ce trebuie să sară Hagi pentru băiatul lui? Ianis are 24 de ani, dacă se simte lezat, poate să iasă singur și să spună ce anume îl deranjează. În Germania, nu vezi așa ceva. Iar chestia aia, cu brandul, chiar nu-și are rostul. Păi, ce mari realizări a avut Ianis în fotbalul mondial, să spună că e același brand în lume, ca taică-su?!“.
Culmea ironiei e că, deși a fost acuzat nu o dată de „nepotism fotbalistic“, în cazul băiatului său,…