Djokovici, încurcat de americani: „bătrânul“ Nole, ținut pe teren până după miezul nopții, la US Open
Novak Djokovici, numărul doi mondial şi deţinătorul trofeului la US Open, a criticat orarul meciului său cu Radu Albot.
Novak Djokovici. FOTO: Arhiva Adevărul
Programat în a doua rotaţie, după victoria lui Clara Buel în faţa lui Sloane Stephens, meciul lui Djokovici cu moldoveanului Radu Albot a debutat târziu şi s-a încheiat spre miezul nopţii, ceea ce nu i-a fost pe plac jucătorului sârb.
„Eu nu cred că înaintarea în vârstă te ajută să rămâi atât de târziu în noapte şi să joci foarte târziu„, a spus Djokovici, potrivit Agerpres.
„Eu pot simţi că bateriile mele sunt slabe acum. Şi, ca să fiu sincer, aşteptarea a fost lungă. Eu mă gândeam că puteam intra pe teren la 20:15, pentru că Stephens era la serviciu cu 6-0, 3-0. Şi apoi, s-a dovedit a fi un meci de două ore şi jumătate. A trebuit să accept. Îmi place să joc meciuri în sesiuni nocturne, dar să încep primul. Sper totuşi să fiu programat la o oră…