Americanii vin după bronzul pierdut de Jordan Chiles: noile probe indică un verdict răsturnat
Cu cât se lungește mai mult telenovela medaliei de bronz, începută după finala de la sol la Paris, cu atât mai mult te convingi că sunt lucruri profund greșite cu acest caz.
Chiles a păstrat bronzul primit la Paris, iar o altă medalie a ajuns în România, la Ana Bărbosu
Deocamdată, singurul om care a ieșit cu bine din această poveste urâtă e Ana Maria Bărbosu (18 ani), dar și ea a intrat în posesia medaliei, într-un final, după un calvar emoțional de două săptămâni. Rămân, în schimb, celelalte două fete, Jordan Chiles (23 de ani) și Sabrina Voinea (17 ani), traumatizate și cu o „rană deschisă“. Pentru că, în continuare, amândouă speră la bronzul olimpic.
Americanca are medalia acasă, în sertar, deși ea nu mai figurează în CV-ul ei. Sabrina și-a pus speranțele în demersul României de a-i anula penalizarea, pentru o presupusă ieșire de pe covor, pentru care n-avem, deocamdată, nicio probă foto / video….


