Garry Kasparov, întrebat despre România – Olanda: un geniu al șahului, încurcat de subiect
Marele maestru şi multiplu campion mondial la şah, Garry Kasparov, a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, despre meciul echipei naţionale de fotbal a României cu Olanda, din optimile de finală ale Euro 2024.
Garry Kasparov. FOTO: Arhiva Adevărul
„Voi urmări meciul, nu pot să dau un pronostic. Pare că azi nici cele mai puternice echipe nu sunt imune, iar cele cu şansa a doua reuşesc lucruri importante. De aceea, consider că meciul de mâine este unul foarte imprevizibil„, a spus Kasparov.
El a menţionat că trecerea de faza grupelor la Campionatul European este o realizare importantă pentru actuala echipă naţională a României.
„Urmăresc fotbalul azi mai puţin decât înainte… Aşa că eu sunt mai familiarizat cu echipa naţională de fotbal a României de acum 30 de ani, mai exact cea din 1994. Dar faptul că România a reuşit să treacă de faza grupelor la acest Campionat European este o…


