Tricourile Generației de Aur se vând cu scandal: Gică Popescu a explicat culisele „ciocnirii“ cu FRF
Tricourile componenţilor Generaţiei de Aur în care vor evolua în meciul de retragere din 25 mai sunt disponibile pentru fanii echipei naţionale într-un magazin special lansat, joi, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Fotbalului.
Gică Popescu
Tricourile de la Cupa Mondială din ’94 se comercializează cu 250 de lei pe www.shop.generatiadeaur94.ro, magazin online unde fanii pot achiziţiona alte 30 de produse cu însemnele echipei naţionale din urmă cu 30 de ani.
„Azi lansăm o colecţie specială dedicată ‘Generaţiei de Aur’, o colecţie de tricouri şi tot felul de obiecte pe care le-am creat pentru publicul larg, pentru oamenii care ne iubesc. Aceştia vor putea găsi începând de azi toate aceste produse legate de perioada noastră de glorie, cei 10 ani cu cele cinci calificări la turneele finale. Sunt sigur că toată lumea e curioasă să vadă tricourile cu care vom juca pentru ultima oară pentru România la meciul din 25 mai. Pentru…


