România s-a ales cu încă o „epavă fotbalistică“: dovada că avem un campionat teribil de slab
Derby-ul suferinței din etapa a 20-a, Botoșani – Dinamo, s-a încheiat cu victoria bucureștenilor, scor 2-0. Așadar, „câinii“ au bifat primul succes în campionat după 121 de zile – prima victorie sub comanda noului antrenor, Zeljko Kopic – și au condamnat, practic, Botoșaniul la retrogradare directă.
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani
„Asta e. Suntem în liga a doua, n-avem nicio şansă. Să nu dai un şut la poartă cu Dinamo, e o problemă mare. Şi de echipă, şi de antrenor. Şi în liga a doua suntem de bătut. Deja suntem jalnici, n-avem nicio şansă“, a admis patronul Valeriu Iftime, în dialog cu btonline.ro, după înfrângerea de luni.
Așadar, deși mai avem nouă etape din sezonul regulat, plus încă nouă din play-out, unde va fi Botoșani, această formație a devenit deja „o epavă fotbalistică“. Și va face figurație în partidele rămase, urmând să fie ciuca bătăilor. Se repetă, practic, povestea din…


