FC Voluntari învinge categoric Farul Constanța. Prima repriză a gazdelor a fost decisivă
Farul Constanţa, campioana en titre, a fost învinsă fără drept de apel de FC Voluntari, cu scorul de 4-2 (3-0), sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 17-a a Superligii de fotbal, conform Agerpres.
FC Voluntari sărbătorind golul. Foto: Arhiva Adevărul
Ilfovenii aveau 3-0 la pauză, după o repriză senzaţională, marcând pe contraatac prin Robert Popescu (10), din pasa lui Andrei Dumiter, care apoi a reuşit o dublă (22, 37).
Rivaldinho, intrat la pauză, a reuşit să reducă din diferenţă la scurt timp (47), dar Dan Sîrbu (55), introdus şi el la pauză, şi-a trimis mingea în proprie poartă, la un corner şi astfel s-a refăcut ecartul.
Brazilianul Rivaldinho a marcat şi al doilea gol al oaspeţilor (64), care nu au reuşit mai mult, în ciuda eforturilor.
Farul a primit patru goluri într-un meci pentru a doua oară în acest campionat, după 0-4 cu FC U Craiova, în Bănie
Farul nu a mai câştigat de şase etape, în care are…


