Wimbledon 2023, tragerea la sorți a tabloului principal. Adversare accesibile pentru românce în turul I

Wimbledon 2023 va avea la start 4 jucătoare din România:
Irina Begu, care se numără printre capii de serie, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan
și Jaqueline Cristian, care a avut parte de clasamentul protejat. Sportivele
noastre și-au aflat adversarele din primul tur.
Irina Begu, cel mai bine clasată jucătoare din România. Foto Getty images
Irina Begu, desemnată cap de serie numărul 29, va debuta la
turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, contra unei
jucătoare din Canada, Rebecca Marino, potrivit tragerii la sorţi efectuate
vineri la Londra. Aceasta va fi prima confruntare dintre Begu (32 ani, 29 WTA)
şi Marino (32 ani, 83 WTA).
Sorana Cîrstea (33 ani, 36 WTA) va debuta contra sportivei
germane Tatjana Maria (35 ani, 58 WTA), semifinalistă anul trecut pe iarba
londoneză. Cîrstea are 3-1 în meciurile directe, singura victorie a nemțoaicei venind chiar anul trecut la Wimbledon, în turul secund, cu 6-3, 1-6, 7-5.