Avem programul noului campionat: Când începe și cum arată sistemul competițional
43 de zile. Atât va fi pauza competițională, între ultimul meci al Superligii, cel care a trimis CFR Cluj în Europa, și partida care va deschide noua stagiune, vineri, 14 iulie. Cu precizarea că până atunci vom avea și Supercupa României, pe 8 iulie, la Ploiești: Farul Constanța – Sepsi Sfântu Gheorghe.
Justin Ștefan, secretarul general al LPF a fost prezent, când s-a tras la sorți țintarul Superligii
Astăzi, tragerea la sorți efectuată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și sponsorul Superbet a stabilit țintarul campionatului. La fel ca în ultimii ani, sezonul regulat va avea 30 de etape. Apoi, Superliga se va „rupe“ în play-off (locurile 1-6) și play-out (7-16).
Vor urma bătălia pentru titlu, pentru participarea în cupele europene, în play-off, dar și cea pentru evitarea retrogradării, în play-out. Aici, în această a doua competiție, locurile 9 și 10 se vor duce direct în „B“, în timp ce ocupantele locurilor 7…


