Irina Begu s-a calificat în turul 3 la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat miercuri în turul 3 la Roland Garros, după o victorie în două seturi în faţa italiencei Sara Errani, 6-3, 6-0.
Irina Begu
Irina Begu (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 27, cu un as şi şapte duble greşeli în acest meci, a obţinut victoria după o oră şi 13 minute în faţa unei jucătoare cu patru ani mai vârstnică, aflată pe locul 73 în ierarhia internaţională, potrivit Agerpres.
Irina Begu a început foarte bine şi a câştigat primele trei ghemuri, iar Sara Errani şi le-a adjudecat pe următoarele trei. Românca a avut apoi o serie de nouă ghemuri câştigate şi a obţinut un succes fără emoţii.
Românca este la a treia victorie consecutivă împotriva lui Errani, fostă finalistă la Roland Garros.
Următoarea adversară a Irinei Begu va fi jucătoarea cehă Karolina Muchova, locul 43 WTA. Românca a învins-o pe Muchova în această primăvară la Madrid (6-4,…