Darren Cahill, revoltat de cazul Halep: Comentariu vehement despre situația româncei
Simona Halep (31 de ani, 30 WTA) trăiește un adevărat calavar, în ultima etapă a carierei sale impresionante. Pentru că, suspendată pentru consum de Roxadustat, audierile, verdictul și explicațiile, în acest caz de dopaj, sunt amânate, în mod sistematic, întărind ideea că ceva scârțâie, în această poveste.
Iar când vedem ce spun oamenii care sunt apropiați de „Simo“, care au trăit ore întregi alături de ea, atunci se întărește parcă această impresie că românca e o victimă, în acest caz șocant de dopaj, rămas, deocamdată, în ceață. La câteva ore după ce actualul anterenor al lui Halep, Patrick Mouratoglou, a avut o intervenție tăioasă, susținându-și energic eleva, i-a venit rândul lui Darren Cahill să facă același lucru. Australianul, fost antrenor al Simonei, a insistat, încă o dată, că Halep e nevinovată, fiind de neconceput acuzația conform căreia ar fi folosit substanțe interzise.