Dîncu spulberă speranțele Stelei la promovare: Când poate fi modificată Legea Sportului
România a „reușit“ să arunce play-off-ul ligii secunde în aer, dând naștere la un haos demn de Absurdistan, după cum Adevărul a explicat aici. Din fericire, daunele acestei situații bulversante pot fi, totuși, limitate. Pentru că, din ce spune Vasile Dîncu, am putea scăpa măcar de o anomalie: schimbarea regulilor jocului din mers.
Vasile Dîncu
În dialog cu „Fanatik“, fostul ministru al Apărării a explicat că modificările propuse pentru Legea Sportului, proiect gândit de el și de doi colegi de la PSD, nu pot fi aprobate în timp util pentru ca CSA Steaua să obțină dreptul de promovare, încă din acest sezon.
„Dacă acest proiect va fi aprobat, chiar dacă scrie procedură de urgenţă, durează câteva luni parcursul parlamentar şi nu s-ar putea face, oricum, de anul acesta. Maxim în toamnă ar putea să fie aprobată o asemenea lege“, a explicat Vasile Dîncu.
Acesta a oferit și alte declarații despre acest caz…