Șanse pentru Simona Halep să joace la Roland Garros! Americanii dau detalii incredibile despre cazul româncei
Lucrurile încep să se lămurească cât de cât în cazul Simonei
Halep. Conform lui Stere Halep, tatăl sportivei noastre, audierea fiicei sale s-ar
ține pe 30 aprilie. Iar jurnaliștii americani de la First Sportz publică
detalii potrivit cărora românca ar putea scăpa basma curată. Mai mult, presa de
peste Ocean susține că există chiar șanse ca Simona Halep să joace la Roland
Garros, turneu programat să înceapă pe 28 mai!
Simona Halep ar putea reveni cât de curând pe terenul de joc. Foto AFP
Simona Halep va fi în sfârșit audiată în cazul de dopaj în
care e implicată după ce substanța interzisă Roxadustat a fost depistată în
corpul ei. Inițial s-a vorbit de o audiere în luna februarie, potrivit fostului
ei antrenor Darren Cahill, pentru ca acum să fie vehiculată data de 30 aprilie.
„Simona e bine. Încă
nu știm nimic. Cum așteptați dumneavoastră, așa așteptăm și noi. Nu știm ce se
întâmplă. Termenul (n.r. – pentru…