Soția lui Achraf Hakimi a rămas cu buza umflată. A vrut să devină milionară, dar fotbalistul a „driblat-o”
Soția lui Achraf Hakimi, Hiba Abouk a anunțat că s-a
despărțit fotbalistul lui PSG după ce acesta a fost anchetat pentru viol. Actrița
spaniolă a depus deja și actele pentru divorț și a solicitat jumătate din
averea jucătorului parizienilor.
Achraf Hakimi, părăsit de soția sa. Foto Instagram
Însă, femeia cu origini tunisiene și libaneze a avut parte
de o surpriză – fotbalistul are trecute toate bunurile pe numele mamei sale,
iar 80% din veniturile lui sunt redirecționate tot către mama sa. Averea lui Hakimi
e estimată la 15 milioane de euro.
Hakimi, felicitat de mama sa la Cupa Mondială din Qatar. Foto Getty images
Cei doi au fost protagoniștii unui episod mai puțin întâlnit
pe stadioane, anul trecut, la Cupa Mondială din Qatar. După ce fotbalistul
marocan s-a bucurat la finalul unui meci mai întâi cu mama lui, iar abia apoi
cu cea care îi este soție din 2020 încoace, Hiba Abouk l-a certat pe acesta chiar
pe teren.