Egiptenii au contestat arbitrajul din meciul cu Argentina. „Nu am văzut respect sau fair-play!”
Echipa de fotbal a Egiptului a fost la circa 15 minute de o mare performanță. Africanii au condus cu 2-0 până în minutul 79 al meciului cu Argentina, însă au pierdut (2-3), iar după meci au contestat arbitrajul.
Hossam Hassan a fost foarte nemulțumit de arbitraj (Foto: EPAImages)
Arbitrul François Letexier a avut serios de lucru în această partidă. Cavalerul fluierului a arătat patru cartonașe, în prelungiri, și toate egiptenilor: Fathy (min. 90+4), Shoubir (min. 90+5), Attia (min. 90+8), Hossam Hassan (min. 90+9). La acestea s-a adăugat cel al lui Haissem Hassan, după meci. De asemenea, un membru al staff-ului tehnic al nord-africanilor, Saafan El-Saghir, a văzut roșu în minutul 94.
Francezul a acordat acel penalty ratat de Messi (min. 21). Solicitat de VAR (un alt francez, Jérôme Brisard), n-a validat golul lui Zico din minutul 58, Attia…


