Elveția s-a calificat în „sferturi” după 4-3 cu Columbia la loviturile de departajare
Echipa de fotbal a Elveției s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale după ce s-a impus cu 4-3 în fața Columbiei la loviturile de departajare, pe stadionul BC Place de Vancouver. Rezultatul a fost egal, 0-0, atât la finalul celor 90 de minute, cât și al prelungirilor.
Elvețienii n-au mai atins sferturile de finală la CM din 1954 (Foto: EPAImages)
Elveția atinge sferturile pentru prima oară de la ediția pe care a găzduit-o în 1954 și va înfrunta Argentina, la Kansas City, în 11 iulie.
Columbia a fost echipa care a atacat mai mult, care a creat mai mult, dar formația europeană a dovedit că este mai solidă și mai lucidă în momentele importante precum loviturile de departajare. Pentru elvețieni, au transformat Granit Xhaka, Zeki Amdouni, Cedric Itten și Ruben Vargas, care l-au învins în momentul decisiv pe Camilo Vargas. A ratat…


