Mircea Lucescu știa că nu va mai prinde Paștele. Mărturii tulburătoare ale doctorilor: „Era convins că moare!”
Mircea Lucescu s-a stins din viață la data de 7 aprilie 2026, după o luptă cumplită cu leucemia. Printre puținii oameni care au știu despre boala care l-a răpus pe cel mai titrat antrenor din istoria României se afla și Ovidiu Ioanițoaia, jurnalist și apropiat al familiei Lucescu.
Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie 2026 Foto/EPA
Conform spuselor acestuia, la începutul anului, doctorii i-au oferit slabe șanse de viață lui Mircea Lucescu, astfel încât se credea că, ce mai probabil, antrenorul român nu avea să mai prindă Paștele. Cum s-a și întâmplat.
„Am fost unul dintre puținii care știau că se va prăpădi!”
Fostul tehnician a refuzat, pe de altă parte, orice sfat venit din afara familiei, căci ideea de a se retrage complet din activitate i-ar fi tăiat considerabil din zile. Mircea Lucescu a preferat să continue până în…


