Lovitură dură pentru gimnastica românească: Ana Bărbosu, suspendată doi ani, după ce a ratat trei controale antidoping
Gimnasta Ana Bărbosu, aflată în mijlocul unui scandal de
proporții la Jocurile Olimpice, a intrat din nou în atenție, după ce a ratat
trei controale antidoping. Sportiva a primit o suspendare de doi ani din
activitate, ca urmare a faptului că a declarată „neprezentă” la un control în România și două în Statele Unite. Decizia nu este definitivă, iar Federația
Română de Gimnastică pregătește deja o cale de atac, deși nu prea știe cum să actioneze în astfel de situații.
Ana Bărbosu a fost suspendată doi ani. Foto Profimedia
”Acum am primit de la ITA o adresă care ne anunță de o
sancționarea Anei Bărbosu pentru trei ‘missed test-uri’. Adică ea nu a fost
găsită de trei ori (în decurs de 12 luni) de agenții antidoping la locația pe
care a anunțat-o în aplicația pe care fiecare sportiv de performanță o are. În
principiu lucrurile…

