November 9, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Probleme medicale pentru Cristian Chivu. Antrenorul român nu s-a prezentat la interviul de după meciul cu Bologna

Probleme medicale pentru Cristian Chivu. Antrenorul român nu s-a prezentat la interviul de după meciul cu Bologna

La Milano, Inter a zburdat pe teren în meciul cu Bologna, scor 3-1, și a revenit în frunte în Serie A, cu 39 de puncte în 17 etape, cu unul peste AC Milan și două peste campioana Napoli.

Chivu strigă tare la elevii săi FOTO EPA

La final, Cristian Chivu (45 de ani) nu a apărut în fața microfoanelor postului Dazn, care a transmis jocul în Italia, ci l-a trims pe asistentul său, sârbul Aleksandăr Kolarov (40 de ani) Motivul? Românul și-a pierdut vocea pe marginea. A strigat în timpul patidei atât de tare și de mult încât corzile sale vocale au avut de suferit, iar el a răgușit.

„Trebuie să mențin o bună comunicare, pentru că el vorbește chiar frumos”, și-a început Kolarov discursul.

A fost întrebat ce s-a schimbat de la venirea lui Chivu. „Nu am vrut să schimbăm nimic, am vrut să adăugăm ceva. Echipa era deja aproape de a câștiga multe lucruri anul trecut, am atins niște puncte umane și apoi am muncit din greu pe…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *